Situat intre Muntii Fagaras, Cindrel si Lotrului, Sibiul este situat in depresiunea Cibinului, strabatuta de raul cu acelasi nume, preluate de la numele latinesc al urbei care era Cibiniensis/Cibinium. De asemenea, la nord si est orasul este delimitat de podisul Tarnavelor care coboara pana deasupra Vaii Cibinului, prin Dealul Gusteritei.
Mai tarziu, in 1692, datorita influentei austriece, Sibiul a devenit capitala Transilvaniei intr-o perioada in care orasul a cunoscut o dezvoltare economica si culturala extraordinara. In acei ani a fost construit Palatul Brukenthal.
Aşezat în inima ţării, la răscruce de drumuri, Sibiul închide sudul Transilvaniei, asemenea unei fortăreţe, pe care timpul nu a reuşit niciodată să o distrugă.
Începuturile Sibiului se pierd în negura vremurilor. Cert rămâne faptul că, primele pagini ale cronicii oraşului se leagă de coloniştii saşi, chemaţi aici de regii unguri, care doreau să-şi consolideze stăpânirea asupra Transilvaniei. Când au venit saşii pe aceste locuri, în secolul al XII-lea, au adus cu ei standarde de civilizaţie pe care le-au sădit într-o zonă eminamente rurală.
Structura socială a oraşului este bazată pe o experienţa de viaţa istorică şi multiculturală, diversitatea locuitorilor săi, aparţinand diferitelor grupuri etnice, generaţii şi stiluri de viaţă, dând oraşului o aură specială.
In 2007 Sibiu este Capitala Culturala a Europei (impreuna cu Luxemburg). Este cel mai important eveniment cultural din istoria orasului si un mare numar de turisti sunt asteptati sa soseaca atat din tara cat si din strainatate.
Cunoscut ca un centru turistic de referinta, Sibiul se remarca prin faptul ca orasul vechi, inconjurat de zidurile vechii cetati, este ca un nucleu pentru intreaga urbe.
Piata Mare, denumita si Ringul cel Mare, avand o lungime de 142 de metri si o latime de 93 de metri, reprezinta centrul istoric al Sibiului. Latura sudica este monument architectural datorita stilului medieval unic din aceasta zona. In 2006 piata a fost pavata cu piatra cubica si s-a amplasat o veche fantana cu grilaj.
Turnul Sfatului, terminat in 1588, este unul dintre cele mai cunoscute monumente ale Sibiului asezat intre Piata Mare si Piata Mica.
Cauți o alternativă rapida la serviciul tradițional de transfer sau taxi din sau catre Sibiu?
Discuta 24/7 cu un consultant Cricos Rent la 0768566672 pentru o oferta personalizata de inchiriere auto cu sofer.